0720 107 907
.
.
Dr. Dumitru Pocreață / Medic primar chirurgie generală
Cofondator Centrul de Obezitate Brașov
Am simțit dintotdeauna că a fi medic este mult mai mult decât o meserie, mai mult decât o activitate profesională, am simțit că este o chemare; așa am hotărât să urmez cursurile Universității de Medicină din Târgu Mureș.
Am reușit să fac parte dintr-o echipă chirurgicală cu renume, cu tradiție ”Chirurgie I Târgu Mureș” sub îndrumarea Prof. Copotoiu Constantin, care mi-a permis să dobândesc o experiență atât de importantă pentru activitatea mea profesională de chirurg cât și pentru relaționarea cu pacientul. Primele operații de chirurgie bariatrică efectuate în Clinica Chirurgie I Târgu Mureș și la care am participat s-au realizat în anul 2008.
Din anul 2011 am ales sistemul medical privat din Brașov, sistem care m-a ajutat și m-a ambiționat să duc standardele medicinei românești la nivel european. Tot în decursul aceluiaș an am absolvit și cursul ”Tehnici Minim Invazive de Chirurgie Bariatrică și Metabolică” organizat de ARCE.
În anul 2016 destinul a făcut să mă întâlnesc cu Dr. Marius Nedelcu care m-a motivat și mai mult să dezvoltăm chirurgia bariatrică și să avem discernământ în alegerea celor mai bune metode de a ajuta pacienții cu obezitate și boli metabolice.
Anul 2018 m-a ajutat să îmi găsesc locul în familia MedLife Brașov, unde, chirurgia bariatrică a fost mereu punctul meu de reper, intervențiile laparoscopice demonstrându-mi eficacitatea de fiecare dată. Îmbrățișez ori de câte ori este posibil această tehnică, recuperarea rapidă a pacienților fiind cea mare bucurie pentru scopul activității mele de medic chirurg.
Experiența celor 14 ani și a sute de intervenții de chirurgie bariatrică la care am luat parte, pacienții pe care i-am cunoscut, i-am îngrijit și bucuria rezultatelor postoperatorii m-au determinat ca, împreună cu colegii și prietenii mei, Dr. Marius Nedelcu și Dr. Costel Rad, să vreau să dau viață și să inaugurăm cel mai apropiat de suflet proiect al nostru: Centrul de Obezitate Brașov.
Am ajuns să-mi dedic viața dorinței de a face bine, menirea mea fiind aceea de a trata cu profesionalism pacienții și de a face posibil și realizabil termenul de "miracol" pentru descrierea actului medical.
(continuăm ÎMPREUNĂ!)
Programul nostru
Centrul de Obezitate vă oferă informații și o imagine de ansamblu asupra chirurgiei bariatrice, cu diferite tehnici chirurgicale, beneficii și riscuri aferente fiecărei intervenții chirurgicale, dar și cu nevoia de implicare a pacientului postoperator, însă pentru și mai multe detalii despre pierderea în greutate vă rugăm să vă adresați direct echipei noastre.
Investigații post-operatorii
Musculatura
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat.